Te-ai întrebat vreodată cum să îți îmbunătățești procesul de învățare? Cum să-ți clarifici obiectivele, organizezi informațiile, dezvolți abilitățile de gândire critică și creativă și să-ți evaluezi progresul? Dacă da, atunci acest articol este pentru tine. Îți voi prezenta un instrument foarte util și popular în domeniul educației, care se numește taxonomia lui Bloom.
Taxonomia lui Bloom este o clasificare a obiectivelor de învățare în funcție de nivelul de complexitate și specificitate. A fost creată de Benjamin Bloom și colaboratorii săi în 1956. De atunci, a fost revizuită și adaptată la nevoile actuale ale educației.
În acest articol, vei afla ce este aceasta, cum a fost creată și revizuită, care sunt cele șase niveluri ale ei și cum le poți folosi.
Ce este Taxonomia lui Bloom?
Taxonomia lui Bloom este un instrument de educație, care clasifică obiectivele de învățare în funcție de nivelul de complexitate și specificitate. Aceasta își are originea în anul 1948, când o grupare de experți în educație, coordonată de Benjamin Bloom, un psiholog pedagogic american, s-a reunit pentru a discuta despre obiectivele educației. Scopul lor era să stabilească un consens cu privire la ce ar trebui să știe, să înțeleagă și să facă elevii după ce finalizează o unitate de învățare. Ei au identificat trei domenii principale, care reflectă diferite aspecte ale învățării:
- domeniul cognitiv (care se referă la cunoștințe și abilități intelectuale);
- domeniul afectiv (atitudini și valori);
- domeniul psihomotor (mișcări și acțiuni fizice).
Dintre cele trei domenii, cel mai dezvoltat și folosit a fost cel cognitiv, care a fost structurat în șase niveluri, de la cel mai simplu la cel mai complex:
- Nivelul 1: Cunoaștere – presupune recunoașterea și reamintirea informațiilor factuale, cum ar fi termeni, date, evenimente, idei etc;
- Nivelul 2: Înțelegere – presupune interpretarea, explicarea și exemplificarea informațiilor conceptuale, cum ar fi principii, teorii, modele, clasificări etc;
- Nivelul 3: Aplicare – presupune utilizarea, implementarea și demonstrarea informațiilor procedurale, cum ar fi metode, tehnici, algoritmi, reguli etc;
- Nivelul 4: Analiză – presupune compararea, contrastarea și diferențierea informațiilor metacognitive, cum ar fi perspective, argumente, opinii, valori etc;
- Nivelul 5: Sinteză – presupune integrarea și combinarea informațiilor factuale, conceptuale, procedurale și metacognitive, pentru a forma un nou întreg;
- Nivelul 6: Evaluare – presupune verificarea, justificarea și validarea informațiilor factuale, conceptuale, procedurale și metacognitive, folosind criterii și standarde de calitate.
Fiecare nivel presupunea o serie de comportamente de învățare, care erau indicate prin substantive și verbe specifice. De exemplu, la nivelul de cunoaștere, elevul trebuia să-și amintească și să reproducă informații, folosind verbe ca: a defini, a enumera, a recunoaște, a descrie etc. La nivelul de evaluare, elevul trebuia să-și exprime un punct de vedere critic și argumentat, folosind verbe ca: a judeca, a compara, a critica, a aprecia etc.
Taxonomia lui Bloom a fost publicată pentru prima dată în 1956, în cartea „Taxonomy of Educational Objectives: The Classification of Educational Goals”, care a devenit o referință obligatorie pentru profesorii și cercetătorii din domeniul educației. Aceasta a oferit un cadru comun și clar pentru a comunica și a standardiza obiectivele educaționale, pentru a proiecta și a realiza instruirea și evaluarea învățării, pentru a stimula dezvoltarea unor forme superioare de gândire la elevi. Mai departe a fost aplicată și adaptată la diferite discipline, niveluri și contexte educaționale, devenind un instrument cheie în structurarea și înțelegerea procesului de învățare.
Cum a fost revizuită taxonomia lui Bloom?
Taxonomia lui Bloom, așa cum a fost creată în 1956, a rămas neschimbată timp de mai multe decenii, fiind folosită și apreciată de către profesori și cercetători din domeniul educației. Totuși, la începutul secolului 21, un grup de experți în educație, coordonat de Lorin Anderson, fostul student al lui Bloom, a propus o versiune revizuită a taxonomiei, care să reflecte schimbările din domeniul educației și să ofere o mai bună aliniere cu standardele curriculare.
Unul dintre motivele care au determinat revizuirea taxonomiei lui Bloom a fost faptul că versiunea originală era considerată prea rigidă și prea simplistă pentru a reflecta complexitatea și diversitatea proceselor cognitive implicate în învățare. De asemenea, versiunea originală era bazată pe o concepție comportamentală a învățării, care punea accentul pe acțiunile observabile ale elevilor, ignorând aspectele cognitive și metacognitive. Astfel, revizuirea taxonomiei lui Bloom a avut ca obiectiv să ofere o perspectivă mai constructivistă și mai contextualizată a învățării, care să țină cont de rolul activ al elevului, de natura situată și socială a cunoașterii, de importanța strategiilor și a reglării învățării.
Pentru a atinge acest obiectiv, revizuirea taxonomiei lui Bloom a adus mai multe modificări în ceea ce privește terminologia și structura. Una dintre modificări a fost folosirea verbelor pentru fiecare categorie taxonomică, în loc de substantive, pentru a indica acțiunea pe care o va face elevul. De exemplu, nivelul de cunoaștere a devenit nivelul de amintire, nivelul de sinteză a devenit nivelul de creare etc. Această schimbare a avut ca scop să facă taxonomia mai clară, mai flexibilă și mai adaptabilă la diferite situații de învățare.
O altă modificare a fost schimbarea numelui și a ordinii unor categorii taxonomice, pentru a reflecta mai bine sensul și gradul de complexitate al acestora. Astfel, nivelul de sinteză a fost redenumit nivelul de creare și a fost poziționat pe cel mai înalt nivel al taxonomiei, în timp ce nivelul de evaluare a coborât pe nivelul cinci. Această schimbare a avut ca scop să recunoască faptul că gândirea creativă este o formă mai complexă de gândire decât gândirea critică, deoarece presupune nu doar judecarea, ci și generarea, combinarea și transformarea informațiilor, argumentelor și ideilor.
De asemenea, au fost adăugate noi subcategorii pentru fiecare categorie taxonomică, care să specifice tipurile de cunoștințe implicate. Astfel, s-a distins între cunoștințe factuale, cunoștințe conceptuale, cunoștințe procedurale și cunoștințe metacognitive. Schimbarea a dorit să evidențieze faptul că procesele cognitive nu sunt independente de conținutul cunoașterii, ci sunt influențate de natura și de nivelul cunoștințelor pe care le are elevul.
Astfel, noua variantă a taxonomiei lui Bloom, propusă de Anderson și colaboratorii săi în 2001, este după cum urmează:
- Nivelul 1: Amintire – presupune recunoașterea și reamintirea informațiilor factuale, cum ar fi termeni, date, evenimente, idei etc;
- Nivelul 2: Înțelegere – presupune interpretarea, explicarea și exemplificarea informațiilor conceptuale, cum ar fi principii, teorii, modele, clasificări etc;
- Nivelul 3: Aplicare – presupune utilizarea, implementarea și demonstrarea informațiilor procedurale, cum ar fi metode, tehnici, algoritmi, reguli etc;
- Nivelul 4: Analiză – presupune compararea, contrastarea și diferențierea informațiilor metacognitive, cum ar fi perspective, argumente, opinii, valori etc;
- Nivelul 5: Evaluare – presupune verificarea, justificarea și validarea informațiilor factuale, conceptuale, procedurale și metacognitive, folosind criterii și standarde de calitate;
- Nivelul 6: Creare – presupune generarea, combinarea și transformarea informațiilor factuale, conceptuale, procedurale și metacognitive, folosind tehnici de divergență, originalitate și imaginație.
Așadar, revizuirea taxonomiei lui Bloom a adus o serie de îmbunătățiri față de versiunea originală, care au făcut-o mai clară, mai flexibilă și mai adaptată la nevoile actuale ale educației. Totuși, nu a rezolvat toate problemele și criticile aduse taxonomiei originale, cum ar fi lipsa de validitate empirică, de consistență și de aplicabilitate. De exemplu, nu există dovezi clare că nivelurile taxonomiei lui Bloom sunt ierarhice și cumulative, că există o corelație între nivelul taxonomic și nivelul de dificultate sau de performanță, că taxonomia lui Bloom este aplicabilă la toate disciplinele, nivelurile și contextele educaționale.
De ce și cum să folosești taxonomia lui Bloom pentru a învăța mai bine?
Taxonomia lui Bloom e super utilă când vine vorba de învățare. Ideea de bază e că învățarea nu e doar memorare, ci e un proces mult mai complex. Așa cum am văzut, taxonomia lui Bloom împarte învățarea în șase niveluri, fiind astfel ca o scară pe care o urci pentru a ajunge de la informații brute la gândire critică. De exemplu, la primul nivel, „cunoaștere”, te concentrezi pe memorare. E baza, dar nu e suficient. Dacă vrei să înțelegi cu adevărat ceva, trebuie să avansezi la nivelurile următoare – înțelegere, aplicare, analiză, sinteză și evaluare.
Cum folosești taxonomia în practică? Să zicem că înveți pentru un examen. Începi cu memorarea datelor cheie (nivelul cunoaștere), apoi treci la înțelegerea conceptelor (nivelul înțelegere). Dacă ai înțeles bine, poți aplica cunoștințele în exemple practice (nivelul aplicare). Următorul pas e să analizezi informațiile, să le desfaci în bucăți și să vezi cum se leagă între ele (nivelul analiză). Apoi, la nivelul sinteză, combini ideile pentru a forma noi concepte. La final, la nivelul evaluare, critici și evaluezi ceea ce ai învățat.
De ce e important? Pentru că a învăța nu înseamnă doar să ții minte lucruri. E despre a înțelege și a folosi informațiile. Taxonomia lui Bloom te ajută să treci de la a ști ceva la a înțelege de ce e așa și cum poți folosi acea cunoaștere. Îți dezvoltă gândirea critică, și asta e vital în orice domeniu.
Un exemplu concret: înveți despre istoria Romaniei. Nu e suficient să știi date și evenimente. Folosind taxonomia, întâi memorezi (cunoaștere), apoi înțelegi contextul și semnificația (înțelegere), aplici cunoștințele analizând un eveniment istoric specific (aplicare), descompui și examinezi cauzele și efectele (analiză), îmbini informațiile pentru a forma o perspectivă nouă (sinteză) și, în final, evaluezi impactul și relevanța evenimentelor istorice (evaluare).
Taxonomia e super flexibilă. O poți adapta la orice subiect, inclusiv chiar și când studiezi matematica. Începi cu reținerea formularelor (cunoaștere), înțelegi cum funcționează aceste formule (înțelegere), aplici formulele în probleme (aplicare), analizezi relațiile dintre diferite concepte matematice (analiză), creezi noi metode de rezolvare a problemelor (sinteză), și apoi evaluezi eficiența acestor metode (evaluare).
Dacă ești blocat la nivelul memorării, acum știi că trebuie să avansezi. Înțelegerea vine când poți explica altcuiva. Aplicarea e când poți folosi ceea ce ai învățat în situații noi. Analiza e când poți descompune conceptele. Sinteza e când combini idei pentru a crea ceva nou. Și evaluarea e când poți judeca valoarea ideilor.
Iar ca ultim sfat: folosește taxonomia ca un ghid, nu ca o regulă strictă. Învățarea nu e liniară. Poți sări între niveluri, în funcție de ce ai nevoie să înveți. Important e să nu te limitezi doar la memorare. Extinde-te la nivelurile superioare pentru a înțelege și a aplica ceea ce înveți.
Ce strategii pedagogice bazate pe taxonomia lui Bloom există?
La nivel pedagogic există strategii foarte eficiente bazate pe taxonomia lui Bloom și sunt variate. Cel mai comun exemplu e „Flip Classroom” (Clasa Inversată), unde elevii studiază acasă materialul nou și în clasă aplică ceea ce au învățat. Aici, profesorii folosesc nivelurile superioare ale taxonomiei, cum ar fi analiza și evaluarea, pentru a ghida discuțiile și activitățile practice. Asta înseamnă că elevii vin pregătiți, iar timpul de clasă e folosit pentru a aprofunda și aplica cunoștințele, nu doar pentru a le prezenta.
O altă strategie e „Învățarea Bazată pe Proiecte”. Aici, elevii lucrează la proiecte care necesită aplicarea, analiza și evaluarea cunoștințelor. Spre exemplu, să construiască un model al sistemului solar, unde aplică cunoștințele despre planete și le analizează pentru a crea un model exact. Acest mod de învățare e ideal pentru a dezvolta gândirea critică și abilitățile practice.
„Dezbaterile” sunt și ele o strategie bună. Prin dezbateri, elevii sunt încurajați să analizeze și să evalueze diferite puncte de vedere, să formuleze argumente și să le susțină. Asta îi ajută să atingă nivelurile superioare ale taxonomiei, precum analiza și evaluarea. De exemplu, o dezbatere pe un subiect istoric le permite să analizeze evenimentele din mai multe perspective.
„Jocurile Educaționale” folosesc și ele taxonomia lui Bloom. Prin jocuri, elevii pot învăța și aplica cunoștințele într-un mod distractiv și interactiv. Jocurile care necesită rezolvarea problemelor sau luarea deciziilor rapide sunt excelente pentru dezvoltarea nivelurilor superioare ale taxonomiei, cum ar fi aplicarea și analiza.
„Metoda Cazurilor” este o altă strategie eficientă. Aici, elevii analizează studii de caz pentru a înțelege situații reale. Ei aplică cunoștințele în contexte practice, analizând și evaluând diferite scenarii. De exemplu, într-un curs de economie, studiul unui caz real de afaceri le permite să aplice teoriile economice.
„Peer Teaching” (Învățarea între Colegi) este și ea populară. Elevii învață unul de la altul, explicând și discutând subiectele învățate. Asta îi ajută să atingă nivelurile de înțelegere și aplicare ale taxonomiei, întrucât trebuie să explice clar conceptele colegilor lor.
„Mind Mapping” (Hărțile Mentale) sunt un instrument excelent pentru a ajuta elevii să organizeze și să sintetizeze informațiile. Prin crearea hărților mentale, elevii pot vizualiza legăturile între diferite concepte, ajutându-i să atingă nivelul de sinteză al taxonomiei.
„Învățarea Bazată pe Anchete” se concentrează pe explorarea și investigarea de către elevi a unor întrebări sau probleme. Asta îi încurajează să pună întrebări, să cerceteze și să ajungă la concluzii proprii, acoperind nivelurile superioare ale taxonomiei, precum analiza și evaluarea.
„Jurnalele Reflective” sunt un mod bun de a încuraja elevii să reflecteze asupra ceea ce au învățat. Scriind în jurnale, ei evaluează și analizează cunoștințele dobândite, ajutându-i să atingă nivelurile superioare ale taxonomiei.
În final, „Feedback-ul Formativ” este și el crucial. Profii oferă feedback continuu elevilor, nu doar la finalul unui modul sau test. Acest feedback îi ajută pe elevi să înțeleagă unde se află în procesul de învățare și ce trebuie să facă pentru a avansa la nivelurile superioare ale taxonomiei lui Bloom.
